• InfoCons - Protecția Consumatorilor a anunțat retragerea din magazine a două produse: un croissant Nutella și un tip de mâncare pentru pisici.
• Cumpărătorii sunt sfătuiți să le returneze la magazinele de unde le-au achiziționat.
Potrivit InfoCons, Nutella Croissant congelat 340g, produs de Fresystem S.p.A., Italia, Nr. lot producție: L126Z39, cu data de expirare 06.05.2027, Gramaj : T4x12 (12x340g) este retras din magazinele Lidl, Kaufland și Metro până la data de 15 iulie.
Ferrero România recheamă voluntar în România lotul de produse de mai sus, ca urmare a identificării a unui posibil risc de prezență de corp străin (fragment de metal). Niciun alt lot de produse nu este afectat.
„Deși nu s-au depistat corpuri străine în niciunul dintre produsele noastre comercializate în România, deoarece tratăm siguranța consumatorilor extrem de serios, ca o măsură de precauție Ferrero România a decis să recheme voluntar lotul de produse de mai sus. Cei care au achiziționat aceste produse sunt rugați să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze magazinului de unde le-au cumpărat, și să solicite contravaloarea acestora, până la data de 15.07.2026 cel târziu.
Aceste măsuri s-au luat în urma aplicării politicii stricte de siguranță alimentară din cadrul companiei noastre. Ne cerem scuze pentru posibilele neplăceri provocate și vă mulțumim pentru înțelegere”, transmite compania.
InfoCons: retragerea unui tip de hrană pentru pisici
Și furnizorul olandez Partner in Pet Food NL BV anunță rechemarea produsului „Coshida Selection Hrană umedă pentru pisici, bucăți în aspic, cu ficat și vită 405g”.

Utrecht (Olanda), 15 iunie 2026. Furnizorul olandez Partner in Pet Food NL BV retrage în prezent de pe piață produsul „Coshida Selection Hrană umedă pentru pisici, bucăți în aspic, cu ficat și vită 405g” cu termenele de valabilitate 02/04/2028 și 03/04/2028.
În timpul verificărilor de calitate au fost detectate fibre de plastic albastru în produs. Prin urmare, clienții ar trebui să respecte retragerea și să nu dea produsul afectat animalelor lor.
Produsul afectat „Coshida Selection Hrană umedă pentru pisici, bucăți în aspic, cu ficat și vită 405g” , a fost vândut în magazinele din Lidl România. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl România. Contravaloarea produsului va fi rambursată, chiar și fără bon fiscal.
Rechemarea se aplică exclusiv produsului „Coshida Selection Hrană umedă pentru pisici, bucăți în aspic, cu ficat și vită 405g” de la furnizorul Partner in Pet Food NL BV. Sunt afectate produsele cu termenele de valabilitate de 02.04.2028 și 03.04.2028. Alte produse vândute ale mărcii „Coshida Selection ”, comercializate de Lidl România nu sunt afectate de această rechemare.
CITEȘTE ȘI: Shopping-ul online din afara UE se scumpește de la 1 iulie: taxă de 3 euro pe articol
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană