• Rezultatele iniţiale, înainte de contestaţii, înregistrate la proba scrisă, desfăşurată pe 14 iulie, în cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi.
• Rata de promovare a examenului de definitivat înainte de contestaţii este de 70,94%, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Notele din cadrul probei scrise au o pondere de 70% în media de promovare, dar pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului.
Candidaţii pot depune contestaţii, la centrele de examen, marţi până la ora 20:00 şi miercuri până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise şi prin e-mail, utilizându-se adresele de poştă electronică afişate în centrele de examen în ziua susţinerii probei scrise.
Potrivit Ministerului, au fost prezenți 9.269 de candidați (96,4% din totalul celor 9.615 candidați cu drept de participare), care au susținut proba scrisă la 106 discipline în 42 de centre de examen, organizate la nivel național (câte un centru/județ). Dintre aceștia, 318 candidați (3,43%) s-au retras, 3 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar lucrările a 9 candidați au fost anulate în centrele de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice în materie de redactare (semne distinctive).
Drept urmare, au intrat în proces de evaluare lucrările a 8.948 de candidați. Dintre acestea, 6.673 de lucrări au primit note cuprinse între 7 și 10 (417 candidați s-a situat pe segmentul de note 9,50 - 9.99, iar lucrările a 46 de candidaţi au fost notate cu 10). Lucrările a 463 de candidați au primit note sub 5.
În urma acestor rezultate, 6.345 de cadre didactice (70,94% - în creștere semnificativă față de anul trecut: 65,36%) au promovat examenul și, implicit, au obținut definitivarea în învățământ (dintre acestea, 40 de cadre didactice au promovat examenul cu media 10). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Conform metodologiei, au dreptul să susțină proba scrisă doar candidații care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie:
- stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
- calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
- cel puțin media 8 - media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Ulterior afișării, candidații pot depune contestații (la centrele de examen) astăzi, 21 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 22 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, utilizându-se adresele de poștă electronică afișate în centrele de examen în ziua susținerii probei scrise.
Rezultatele finale se afișează în centrele de examen & pe pagina web dedicată în data de 27 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie - 18 august 2026, mai transmite Ministerul Educației.
CITEȘTE ȘI: Aproape 300 de cadre didactice din Prahova susțin, marți, proba scrisă a examenului de definitivat
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană