Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

spion rus sabotaj diicot
Categorie: Știri naționale
  • Un cetățean rus în vârstă de 40 de ani a fost reținut, astăzi, de procurori și este cercetat pentru tentativă la acte de diversiune.
  • Printre altele, acesta ar fi reușit, vreme de câteva luni, să colecteze informații cu caracter militar și să transmită imagini realizate la baze militare din mai multe județe.

Procurorii DIICOT au dispus, marți reținerea unui inculpat, un cetățean rus de  40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. Acesta ar fi fost sub supraveghere de la începutul anului. Anchetatorii au descoperit astfel că individul, în perioada februarie-iulie 2026, „în perspectiva comiterii unor acte de diversiune/sabotaj, de tip hibrid, sub coordonarea directă a unei persoane cu care a păstrat legătura prin intermediul unor servicii online de mesagerie criptată, a identificat, supravegheat și colectat informații cu caracter militar”.

„De asemenea, a realizat și transmis fotografii, privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă, la mai multe obiective (baze) militare românești și multinaționale, situate pe raza județelor Cluj, Constanța , Călărași , Ilfov și a municipiului București, fapte care, prin natura lor, au pus în pericol securitatea națională”, acuză procurorii.

DIICOT urmează să sesizeze Curtea de Apel București în acest caz, propunând arestarea preventivă a suspectului, pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală, ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai structurilor subordonate, cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații și suportul structurii specializate din cadrul D.G.I.A.

Bazele NATO, printre obiectivele urmărite de spionul rus reținut în România

Potrivit Serviciului Român de Informații, „începând din februarie 2026, cetățeanul rus s-a aflat în monitorizarea SRI, făcând obiectul unei investigații ample privind tentative de acte de diversiune, materializate prin documentarea foto-video a unor centre de comunicații și baze militare naționale utilizate de aliații NATO, a unor sedii ale instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, precum și a unor infrastructuri critice”.

SRI menționează că datele obținute indică „un tipar acțional similar celui folosit pe teritoriul statelor europene de rețele de sabotori coordonate de entități din Federația Rusă, inclusiv în cazurile dejucate în România în 2024 și 2025: cetățeanul rus era instruit de un intermediar să realizeze materiale foto-video cu obiective de interes strategic militar, inclusiv aeronave cargo ucrainene ANTONOV pe durata prezenței pe teritoriul național. De asemenea, investigația a relevat că Federația Rusă continuă să folosească persoane din categorii vulnerabile pentru derularea de astfel de activități ilegale”.

Citiți și: Ploieșteanul acuzat de trădare de procurorii DIICOT a fost condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare

 

Back To Top