• Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie.
• Ele fac parte din campania derulată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).
Materialele, cu o durată de câte 60 de secunde, prezintă oferta turistică a României prin imagini dedicate naturii, aventurii, patrimoniului cultural și identității locale, fiind programate în total 20 de difuzări.
„România are resurse turistice care îi pot asigura o poziție distinctă pe piața europeană, de la Delta Dunării și biodiversitatea sa până la patrimoniul cultural și oferta balneară. Trebuie să le promovăm mai bine pe piețele internaționale, dar și să susținem dezvoltarea lor prin investiții. Campania difuzată pe BBC World News cuprinde trei spoturi care prezintă o parte din această diversitate. Unul dintre ele valorifică legenda lui Dracula, a cărei notorietate internațională reprezintă un element de atractivitate, cu atât mai mult cu cât spotul este difuzat în perioada de Halloween. Important este ca turiștii să descopere că România înseamnă mult mai mult decât această legendă, că are destinații și experiențe turistice care merită explorate în toate anotimpurile și pentru care să își dorească să revină”, a transmis Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, citat într-un comunicat al MEDAT.
Cele trei spoturi au concepte distincte.
„Wild Romania” prezintă peisajele, natura și oportunitățile de ecoturism și aventură.
„Sounds Like Romania” surprinde țara prin intermediul sunetelor sale naturale.
„Romania, So Much More Than Dracula!” propune o abordare diferită a mitologiei lui Dracula, aducând în prim-plan atracțiile naturale și culturale ale Transilvaniei.
În urma demersurilor lui Charlie Ottley, ultimul spot a beneficiat de două zile suplimentare de difuzare, pe 30 și 31 octombrie, inclusiv în ziua de Halloween, înaintea debutului oficial al campaniei.
Campania urmărește să aducă oferta turistică a României în atenția unui public internațional divers și să prezinte țara ca pe o destinație de călătorie care poate fi descoperită în toate cele patru anotimpuri, prin diversitatea peisajelor, a atracțiilor și a experiențelor turistice, notează sursa citată.
În aceeași perioadă în care spoturile de promovare sunt difuzate pe BBC World News, România participă la Londra la World Travel Market (WTM), unul dintre cele mai influente evenimente internaționale de turism și o platformă globală de întâlnire pentru profesioniștii din industrie, care are loc între 3 și 5 noiembrie.
Participarea României este organizată de MEDAT, în cadrul standului național urmând să fie prezenți 35 de coexpozanți. Delegația țării noastre va fi condusă de ministrul Daniel Zamfir.
CITEȘTE ȘI: Turismul din Prahova, în recul în 2026. Cu 15,4% mai puțini turiști români față de 2024
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană