- Scris de Ioana POPA
USR a depus, la Senat, o inițiativă legislativă care introduce noi obligativități pentru cei care își lasă mașina cu lunile în parcare sau pentru cei care le-au înmatriculat în străinătate.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Mai mulţi copii ar putea primi mâncare caldă la şcoală de anul viitor. Ministerul Educaţiei propune extinderea programului pilot ”Masă caldă” de la 50 la 100 de şcoli. Bugetul estimat al proiectului ar ajunge astfel la puţin peste 66 de milioane de lei pe an.
Tribunalul București i-a condamnat pe fostul senator Viorel Hrebenciuc, fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, fost șefă CNA Laura Georgescu și pe Narcisa Iorga, fost membru CNA, într-un dosar referitor la intervenții privind licența Giga TV, post controlat de Pinalti.
Fost viceguvernator al BNR și fost președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu a fost condamnat, marți, de Tribunalul București, la șapte ani de închisoare. Hotărârea nu este definitivă. Decizia a fost pronunțată în dosarul în care Olteanu este acuzat că ar fi primit, de la Sorin Ovidiu Vântu, un milion de euro pentru a interveni în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.