- Scris de Elena CIOBANU
• Un atac cibernetic a avut loc la Depozitarului Central, care deţine evidenţa acţiunilor la Bursa de Valori București şi datele tuturor persoanelor.
• Reacția Bursei.
• Femeia aflată în travaliu sau în naștere are dreptul de a fi însoțită, pe toată durata acestora, de o persoană aleasă de ea, prevede o lege adoptată prin vot final miercuri, de Camera deputaților.
• Spitalele vor fi obligate să asigure condiții de separare vizuală și auditivă adecvată în spațiile în care se desfășoară travaliul, cu scopul de a proteja intimitatea pacientei și a celorlalte paciente aflate în aceeași unitate.
• Pacienții cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boală cronică renală ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor de înaltă performanță sau de medicină nucleară necesare monitorizării, conform indicației medicului specialist.
• Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Senat.
• Spitalele vor putea actualiza statele de personal la nivelul propriu, în condiţiile legii, fără a mai fi necesară aprobarea prealabilă a Ministerului Sănătăţii pentru fiecare modificare individuală, a anunțat Ministerul Sănătății.
• Deciziile administrative curente vor putea fi gestionate mai rapid de către managementul spitalelor, fără a afecta structura şi numărul de posturi aprobate.
• Senatul a adoptat iniţiativa legislativă prin care dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice ar urma să fie extins şi la însoţirea acestuia la investigaţii medicale.
• Votul final aparține Camerei Deputaților, forul decizional.