Premierul Ilie Bolojan a declarat că, de la 1 ianuarie, impozitele au crescut pentru toate persoanele fizice.
„Sunt venituri la bugetul local. Reprezintă, de fapt, contribuţia proprietarilor de case, de apartamente la bugetul local pentru ca primăria respectivă să le creeze condiţii mai bune pentru ei şi pentru familiile lor”, a spus premierul.
Incendiul din stațiunea elvețiană Crans Montana, care s-a soldat cu cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți, a zguduit Europa, dar în România redeschide răni adânci, mai ales prin asemănarea cu cazul Colectiv, cel care a îndoliat țara noastră 10 ani în urmă.
Tatăl unuia dintre tinerii care au pierit atunci compară cele două tragedii, remarcând cum spre deosebire de autoritățile române, elvețienii au cerut rapid ajutor din străinătate.
Acest an începe cu modificări legislative importante privind ambulatoriile de specialitate.
Una dintre principalele noutăți se referă la posibilitatea ca acestea să aibă program inclusiv după-amiaza și seara.
Chiar dacă a fost modificat cadrul legale, decizia finală privind ambulatoriile va fi luată la nivelul conducerii fiecărui spital în parte, în funcție de necesar și posibilități.
Informarea meteo emisă în această de ANM este valabilă până luni seară, la ora 20.00, interval în care sunt anunțate vânt, viscol și condiții de polei, în mai multe regiuni. Potrivit meteorologilor, și săptămâna viitoare se vor înregistra precipitații abundente.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, vineri, că este în legătură cu familia unui român care ar fi dispărut în incendiul soldat cu zeci de morți, produs într-un bar din Elveția în timpul petrecerii de Revelion.