Un bărbat de 30 de ani din Urlați a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost surprins conducând cu 124 km/h în localitate, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
O alunecare de teren s-a produs sub drumul național, de aseară fiind impuse restricții de circulație în zona afectată, la Comarnic.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat joi că drumul nu este deocamdată afectat și poate fi pus rapid în siguranță, dar consideră că ar trebui interzisă circulația vehiculelor de mare tonaj.
Reprezentanții Exploatare Sistem Zona Prahova reclamă, într-un comunicat de presă, că în urma crizei de la Paltinu societatea a devenit ținta unor „manipulări și încercări deliberare de deturnare a atenției privind situația alimentării cu apă din județul Prahova”.
Aceștia au transmis precizări în legătură cu mai multe acuzații apărute în ultimele zile, ce au vizat ESZ, reclamând la rândul lor că problemele ar fi fost cauzate, de fapt, de decizii greșite luate la nivelul Administrației Naționale „Apele Române” și la Ministerul Mediului.
Procesul de tratare a apei în Stația de la Voila a început mai repede decât se estimase.
Prefectul Daniel Nicodim și reprezentanții Apelor Române transmit că apa ar putea ajunge la robinete încă din acest weekend, mai devreme decât termenul anunțat inițial.
Salvamontiștii din Brașov au urcat din nou pe munte, reluând căutările lui George, tânărul de 18 ani dispărut de o săptămână și jumătate în Valea Țigănești.
Cabral Ibacka vine joi, 4 decembrie, la Zbor Hub Ploiești pentru o întâlnire cu tinerii, sub sloganul „Dincolo de etichete”. Evenimentul va avea loc de la ora 12:00 și propune o discuție deschisă „despre încredere, identitate și curajul de a fi tu, dincolo de etichete, prejudecăți și presiune”.
Ministerul Mediului face precizări cu privire la evenimentele și ședințele care au avut loc înaintea declanșării crizei de la Paltinu.
În punctul de vedere transmis joi dimineață, oficialii din MMAP acuză din nou ESZ Prahova că nu a informat Ministerul cu privire la riscuri și nu a menținut o rezervă minimă, pentru că bazinul de apă curată este nefuncțional din 2017.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat miercuri o nouă vizită în județul Prahova, împreună cu președintele Consiliului Județean, Virgiliu Nanu, pentru a evalua situația unităților sanitare din zonele afectate de criza de apă.
Aseară, Rogobete s-a aflat la Ploiești pentru ședința de lucru privind situația de la Paltinu și măsurile de urgență care trebuie luate în spitalele din localitățile fără alimentare cu apă.