- Scris de Ioana POPA
Premierul desemnat Florin Cîțu și-a depus mandatul. Acesta a informat Administrația Prezidențială.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Anticipând o posibilă criză, în contextul în care la nivel global tocmai a fost declarată o pandemie de coronavirus, autorităţile din Prahova au amenajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti o secţie de terapie intensivă unde, la nevoie, vor putea fi trataţi pacienţii cu probleme medicale şi complicaţii generate de COVID-19. Pentru asigurarea liniei de gardă, autorităţile încearcă să atragă, măcar pe perioada crizei, medici de la alte unităţi.
Cu activitatea evident afectată de măsurile de prevenţie luate de autorităţi în contextul creşterii cazurilor de infectare cu coronavirus, FIlarmonica "Paul Constantinescu" Ploieşti a găsit o modalitate inedită de a rămâne alături de iubitorii muzicii. După ce spectacolele au fost suspendate, instituţia de cultură a anunţat că îşi va difuza reprezentaţiile în direct pe reţeaua de socializare Facebook.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, modificări ale programului de eliberarea a cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare, precum și a programului de lucru cu publicul la Ministerul Afacerilor Interne.
Conducerea UPG Ploiești a adoptat, miercuri dimineață, o hotărâre prin care suspendă cursurile la nivelul Universității, până pe 25 martie, cu posibilitate de prelungire. În cazul studenților înscriși la Învățământ la Distanță (ID) sau Învățământ cu Frecvență Redusă (IFR), în următoarele două weekend-uri va fi folosită platforma on-line.