Autoritățile române anchetează doi tineri ucraineni care ar fi încercat să incendieze, folosind dispozitive artizanale, sediul unei firme de curierat din București.
Potrivit SRI, aceștia ar fi acționat sub coordonarea unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse.
În punctul de vedere exprimat public după decizia de luni a Curții Constituționale, premierul subliniază că decizia a fost luată cu o „majoritate strânsă” și a reprezentat o obiecție „exclusiv procedurală”.
Premierul a completat că este o „necesitate” ca Executivul să reia demersul, pentru că „nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48-50 de ani și nu se ia o pensie cât ultimul salariu”.
Procurorii din Brașov au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane, inclusiv un profesor de drept, într-un dosar de dare de mită, luare de mită, cumpărare de influență și trafic de influență instrumentat cu ajutorul ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție.
Printre cei care au beneficiat de favoruri s-ar fi aflat cadre active din MAI.
Un biciclist a fost rănit, marți, într-un accident rutier produs pe DN1, în comuna Puchenii Mari.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce un șofer l-a acroșat pe bărbat în timp ce ieșea de pe o stradă laterală.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac 12 percheziții, în această dimineață, în șase județe, la domiciliile unor persoane și sedii de firme care ar fi implicate într-un caz de evaziune fiscală.
CFR Călători a completat anunțul făcut de CFR, anunțând că, pe lângă trenurile suspendate temporar, vor fi și zeci de curse anulate.
Compania de transport feroviar invocă mai multe motive, inclusiv „imposibilitatea asigurării furnizării materialului rulant în diferite locații feroviare (ca urmare a restricțiilor de introducere în circulație de noi trenuri impuse de CFR SA)”.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a făcut publice detalii despre situația firmei care ar fi trebuit să facă verificările la blocul din Rahova unde s-a produs explozia de vineri dimineață.
La adresa acesteia ar fi înregistrate alte peste 2.000 de societăți.
CFR SA, managerul infrastructurii feroviare naționale, suspendă temporar, începând de astăzi, zeci de curse ale CFR Călători, „ca urmare a neachitării la termen a sumelor restante aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (T.U.I.), conform obligațiilor contractuale”, anunță compania.