- Scris de Lucian Răducanu
Paul Dumbrăvanu a închis Colegiul nr. 11 cu 51,8% reuşind s-o învingă pe Roberta Anastase pe Colegiul Vest.
Informaţii de ultimă oră din cadrul USL ne-au informat că Graţiela Gavrilescu, care candidează pe Colegiul 3 Prahova, ar fi închis colegiul, conform numărătorii paralele. Gavrilescu îi învinge pe Radu Socoleanu (PPDD) şi Daniel Neagoe (ARD). Revenim cu informaţii.
Potrivit numărătorii paralele la urne efectuată de partide, la ora 18.00 prezenţa la vot era de 36.7%.
La fel ca în anii trecuţi, şi la numărătoarea paralelă a voturilor la urne efectuată de partide cel mai mare procent a fost înregistrat în judeţul Teleorman, urmat de Brăila şi Constanţa.
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unor localităţi din Prahova poate avea ca urmare suspendarea cursurilor pentru sute de elevi. Aceştia vor afla abia mâine dimineaţă dacă vor mai pleca la şcoală sau nu, în funcţie de alimentarea reţelelor de electricitate din zonele lor.