Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat, sâmbătă, nouă percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe în contextul acțiunilor organizate săptămâna trecută, la Tâncăbești.
Perchezițiile derulate sâmbătă, la mai mulți suspecți care ar fi manifestat comportamente ilegale în mediul online - cum ar fi instigarea la ură și violență ori promovarea de idei fasciste, rasiste, xenofobe sau legionare -, au dus la instituirea de măsuri preventive față de cinci persoane.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au demarat, în această dimineață, o acțiune comună după constatatea de comportamente ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare.
Ancheta vizează indivizi care ar fi îndemnat la „săvârșirea unor infracțiuni sau incitarea la violenţă și ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opțiunilor politice în contextul procesului electoral din România”.
Totodată, au loc descinderi în legătură cu acțiunile de comemorare a liderului legionar Corneliu Zelea-Codreanu.
Procurorii Parchetului General și ofițeri din cadrul IGPR (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate) efectuează, sâmbătă dimineață, trei percheziții în municipiul Brașov, în dosarul deschis cu privire la campania electorală pentru Călin Georgescu.
Candidatul Călin Georgescu a condamnat, vineri seară, decizia Curții Constituționale, de a anula întreg procesul electoral derulat pentru alegerea președintelui României.
Acesta consideră că „vorbim despre un simulacru care trădează principiile democrației”.
Decizia CCR a fost luată în urma desecretizării documentelor din ședința CSAT în care s-a discutat modul în care a fost derulată campania lui Georgescu.
Curtea Constituțională a României a publicat vineri seară o motivare a deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, argumentând că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele”.
Conform documentului oficial emis de CCR, alegerile au fost marcate de multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale, afectând fundamental principiile democratice.