Categorie: Actual
- Scris de Ioana POPA
- Ministrul Transporturilor anunță șase măsuri care pot fi implementate în termen de 30 de zile și care ar rezolva o parte din revendicările protestatrilor.
- La rândul său, ministrul Agriculturii consuderă că protestul este încheiat, din punctul său de vedere, după cele mai recente negocieri.
- Nu de aceeași părere sunt, însă, transportatorii, fermierii și nici măcar șoferii de rând, revoltați, de exemplu, că în anumite cazuri, prețul asigurării este cât cel al vehiculului pentru care este încheiată polița.