Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a făcut un bilanț al mandatului său la conducerea instituției, dezvăluind că mai bine de un sfert dintre certificatele de handicap reevaluate au fost fie retrase, fie reîncadrate.
Cele mai recente atacuri rusești cu drone, aproape de granița Ucrainei cu România, au avut efect și pe teritoriul românesc.
Mai multe aparate de zbor s-au apropiat de spațiul aerian al țării noastre, iar unul dintre el chiar a ajuns până deasupra municipiului Galați, prăbușindu-se într-o gospodărie din oraș.
„Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional”, a transmis premierul Bolojan.
Reţeaua socială a lui Elon Musk, cunoscută anterior drept Twitter, încearcă să îmbunătăţească funcţia de comunicare și lansează o aplicație separată prin care utilizatorii vor putea comunica între ei.
Mai multe alerte meteo de vânt puternic au fost emise sâmbătă de ANM, avertizările pentru județul Prahova fiind în vigoare până în noaptea de duminică spre luni.
Duminică dimineață, membrii echipei și-au dat întâlnire la Otopeni, punctul în care vor începe, ca și acum cinci ani, aventura la Campionatul Mondial de Robotică.
Este pentru a doua oară când info(1) Robotics reprezintă România la competiția FIRST de la Houston (SUA).
Echipe ale MApN și SRI intervin la Tulcea, a fost confirmată prezența încărcăturii explozive în cazul unei drone prăbușite între localitățile Luncavia și Vlădeni.
A fost o seară nefericită pentru gruparea ploieșteană, vineri, când „lupii” au suferit prima înfrângere cu Mehmet Topal pe banca tehnică, de la revenirea antrenorului turc.
A fost jale și-n tribune. Jandarmii au constatat trei infracțiuni și au dat 12 amenzi, una dintre ele chiar organizatorilor.