Trei victime au fost găsite în stare gravă de pompierii prahoveni care au intervenit duminică seară în comuna buzoiană Năeni, după ce au fost alertați că mai multe persoane au căzut într-o fântână.
Update - Pompierii au recuperat și o a patra victimă, care a fost declarată decedată.
Forțele de ordine, echipajele de urgență, vânători și angajați ai Parcului "Constantin Stere" de la Bucov au fost mobilizați pentru găsirea ursului care a fost văzut azi-noapte, în zona de nord a Ploieștiului.
Autoritățile locale au emis, în această dimineață, o informare cu privire la măsurile adoptate, dar și o serie de recomandări pentru locuitorii orașului.
Zeci de mii de prahoveni se vor putea pensiona cu doi ani mai devreme, fără penalități.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii care completează lista localităților afectate de poluare, ale căror locuitori beneficiază de această prevedere.