Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina, a anunțat că a depus un proiect pentru dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice.
Valoarea proiectului depășește 3 milioane de euro.
România a primit invitația din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery).
De asemenea, a fost lansată și invitația de a adera la Convenția Anti-Mită a Organizației (”Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale”).
Traficul rutier este aglomerat, marţi, pe DN1 Ploieşti-Braşov, pe sensul spre Capitală, unde se circulă în coloană între Azuga şi Buşteni şi la Comarnic.
De asemenea, este trafic intens pe A1, la intrarea în Bucureşti.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, reclamă că pensiile pot fi majorate numai în anumite limite, ținând cont de ponderea foarte mică a acestora în PIB, asumată prin PNRR.
Oficialul susține că și Comisia Europeană a fost uimită de procentul stabilit de România.
Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 75% cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Anumite unităţi turistice au funcționat la capacitate maximă (90-100%) iar altele la jumătate din capacitate (50-60%), a anunţat Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova.