- Scris de Ioana Rădulescu
- România a adus în țară militarii pe care îi avea dislocații în teatrul de operații din Irak, în urma deciziei de ajustare a posturii Alianței Nord-Atlantice în cadrul misiunii NATO Mission Iraq.
• Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova se confruntă cu un deficit major de medici, posturile prevăzute de normativ fiind acoperite în proporție de doar 33%.
• Managerul SAJ Prahova, Mădălin Ipatie, a declarat vineri, că instituția funcționează la acest moment cu 18 medici față de 54 prevăzuți în normativ și cu 169 de asistenți față de 242.
• Accident în Ploiești: un autoturism care circula pe strada Nicolae Bălcescu a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa din direcția străzii Mihai Bravu către centru.
• Conducătorul autoutilitarei a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
• Cântăreţul de manele Dani Mocanu şi fratele său Ionuţ Nando Mocanu sunt aduşi în ţară din Italia, vineri, de o escortă a Poliţiei Române, pentru a fi încarceraţi după ce au fost condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor.
• Ei au fost prinşi în noiembrie în provincia Napoli, iar instanţa a decis predarea lor către autorităţile române.
• Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu, a descris situația actuală din Israel, subliniind că, deși există atacuri și restricții, realitatea din teren nu confirmă informațiile alarmiste care circulă în mediul online.
• „Nu s-a pus încă problema că nu ar veni Sfânta Lumină în România”, a spus acesta.
Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, vorbește despre proiectele aflate în derulare și dificultățile generate de întârzierea bugetului. Discuția vizează investițiile în infrastructura rutieră, finalizarea a două blocuri pentru tineri până în luna iunie, digitalizarea Primăriei și modernizarea unităților de învățământ, unde toate clasele au fost dotate cu mobilier inteligent. https://youtu.be/lq55GTO5cjk. Vezi toate producțiile video marca APH aici: https://actualitateaprahoveana.ro/aph-tv
• Opt din zece români nu au încredere în capacitatea lor de a acorda în mod corect primul ajutor, relevă barometrul „Viață pentru Viață”.
• Conform rezultatelor studiului realizat pe un eșantion de peste o mie de persoane din mediul urban, 60% dintre respondenți declară că ar interveni în situații critice, dar, în același timp, peste 50% ezită, fie din frica de a nu face mai mult rău victimei (29%), fie din lipsa cunoștințelor (25%) sau de teama consecințelor legale.