Categorie: Administraţie

parc industrial barcanestiDemersurile făcute de Consiliul Judeţean pentru deschiderea unui nou parc industrial, la Tătărani, lângă Ploieşti, au intrat în linie dreaptă. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a semnat vineri, 26 septembrie, cererea de obţinere a titlului de parc industrial pentru Parc Industrial Bărcăneşti SA, societate existentă de ceva luni şi care deţine terenuri în suprafaţă de 89,04 hectare în intravilanul comunei.

Cererea împreună cu întreaga documentaţie întocmită în conformitate cu legislaţia parcurilor industriale, se va depune de către reprezentanţii societăţii la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe data de 29 septembrie 2014 .

Odată cu obţinerea titlului de parc industrial, atât societatea administrator, cât şi investitorii care aleg să dezvolte afaceri în cadrul parcului industrial, vor beneficia de facilităţi fiscale: scutire de la plata impozitului pe teren şi pe clădirile din incinta parcului industrial, scutirea de la plata taxei privind scoaterea terenurilor din circuitul agricol etc.

Societatea PARC INDUSTRIAL BĂRCĂNEŞTI S.A. deţine terenuri în suprafaţă de 89,04 hectare în intravilanul comunei Bărcăneşti, în imediata apropiere a autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti şi are un capital social de 26.076.512 lei, unic acţionar fiind la această dată Consiliul Judeţean Prahova. Prin studiul de fezabilitate realizat pentru constituirea parcului industrial s-a propus o lotizare a terenurilor în parcele de aproximativ 3 hectare la care societatea administrator va asigura acces şi utilităţi (apă şi canalizare, electricitate, gaze, internet, telefonie).

Terenurile vor putea fi închiriate sau concesionate la tarife atractive, în vederea realizării unor investiţii stabile, cu impact major asupra dezvoltării economice a zonei şi care vor avea ca efect crearea de noi locuri de muncă.

Pentru a sprijini investiţiile ce se vor realiza pentru crearea infrastructurii parcului industrial, Consiliul Local Ploieşti a aprobat participarea Municipiului Ploieşti la capitalul social al Societăţii Parc Industrial Bărcăneşti S.A, în calitate de acţionar, cu suma de 264.000 lei, reprezentând 24.000 de acţiuni, respectiv 1% din totalul acţiunilor.

 

Back To Top