Autorităţile ploieştene pregătesc un proiect în valoare de 1,7 milioane de euro pentru consolidarea blocului A4 de pe strada Târnava, din cartierul Cina. Banii urmează să vină de la Ministerul Dezvoltării, iar durata lucrărilor va fi de (cel puţin) doi ani, timp în care locatarii vor fi nevoiţi să se mute.
Blocul A4 de pe strada Târnava, din zona de nord a oraşului Ploieşti, a fost expertizat în anul 2009, fiind inclus în clasa I de risc seismic, titrează telegrama.ro.
Anul trecut, imobilul a fost singurul pentru care Ministerul Dezvoltării şi-a dat acceptul, după ce autorităţile ploieştene trimiseseră o listă cu şapte propuneri pentru consolidare.
În vara lui 2014, Primăria anunţa că a primit 80.000 de lei de la MDRAP pentru servicii de proiectare.
În ședința de miercuri, 28 ianuarie, a Consiliului Local Ploieşti, forul legislativ municipal va aproba indicatorii tehnico-economici aferenţi acestei lucrări, în valoare de 1,76 milioane de euro cu tot cu TVA, potrivit materialelor de şedinţă.
De aici mai departe, soarta acestui proiect ajunge să depindă din nou de alocările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Dacă vin banii la timp, iar licitaţia se derulează fără contestaţii şi întârzieri, lucrările ar putea să înceapă chiar din această primăvară.
Durata lucrărilor este doi ani, unul pentru consolidarea efectivă şi unul pentru etapa de refacere a instalaţiilor, reabilitarea termică şi finisaje. În tot acest timp, locatarii vor fi nevoiţi să îşi găsească alte reşedinţe.