CL Ploiești este convocat în ședință extraordinară luni, 21 septembrie 2015, pe ordinea de zi fiind doar trei puncte care vor fi supuse la vot.
Pasaj Billa
Două dintre proiecte se referă la pasajul de la Billa, unde municipalitatea trebuie să modifice contractul de concesiune cu societatea care ocupă o bucată din terenul unde trebuie să treacă pasajul. Acolo proiectantul a greșit calculele, viitorul pod trecând peste o bucată din terenul concesionat de o societate privată.
Clădirea Petrom
De departe cel mai important proiect este propunerea de aprobare a actului adițional semnat între primărie și OMV-Petrom legat de clădirea de sticlă din centrul Ploieștiului, acolo unde ar fi trebuit să să amenajeze spitalul de pediatrie promis de fostul primar, Iulian Bădescu.
Actualul executiv a încercat să dreagă busuiocul în ceea ce privește clădirea Petrom, deoarece în contractul prin care OMV ceda clădirea către Primăria Ploiești era stipulată o clauză secretă prin care, dacă municipalitatea nu reușea să dea în folosință spitalul de pediatrie până în luna septembrie a acestui an, Municipiul Ploiești era obligat să plătească o despăgubire de 10 milioane de euro. Clauza nu a dispărut, însă OMV a acceptat transformarea clădirii donate în birouri ale primăriei. Prin act adițional la contractul de sponsorizare. Aspectul inedit al poveștii este acela că actul adițional este public, însă contractul de sponsorizare are clauze care rămân secrete. Ca la Ploiești la nimeni!