Ședința CL Ploiești de vineri, 25 septembrie, nu a fost una liniștită, aleșii locali găsind un motiv în plus de ceartă pe indemnizațiile de participare la ședințele AGA din cadrul TCE și SGU.
Liberalii au ales să nu participe la votul care mandata consilierii ploieșteni în adunările generale ale acționarilor din cadrul celor două societăți aflate în subordinea CL Ploiești, argumentul principal enunțat de aceștia, prin vocea consilierului Gheorghe Sârbu, fiind valoarea mult prea mare a indemnizațiilor. Un consilier care participă într-o ședință de două-trei ore în AGA la TCE sau SGU primește peste 1200 lei, mai mult decât salariul lunar al unui angajat plătit cu minimul pe economie.
Opoziția a propus plafonarea indemnizațiilor la suma de 500 de lei pe ședință, însă aleșii PSD și ALDE au refuzat să participe la votul acestui amendament.