Consilierii municipali liberali au decis, în ședința CL Ploiești de vineri, 13 noiembrie 2015, să voteze împotriva rectificării bugetare pentru CSM Ploiești, fapt care a iscat un adevărat scandal între aleșii locali. Situația din prezent a CSM Ploiești este extrem de delicată.
Jucătorii de la echipa de handbal masculin nu au fost plătiţi de trei luni, iar jucatoarele de la echipa feminină nu si-au luat banii de doua luni. După raportul parţial al consilierilor locali, liberalii au solicitat date suplimentare cu privire la modul de cheltuire a banilor. Prin urmare au solicitat o prorogare a proiectului de rectificare a bugetului.
,,Ne dorim o soluţie pentru CSM, dar pe linie administrativă corecta,, a susţinut Ionuţ Ionescu (PNL).
Cezar Stoichiciu, directorul CSM, a anunţat că au fost reziliate contractele la mai mulţi angajaţi ai CSM, au fost reduse chiriile la apartamente, iar măsurile au continuat, fiind reduse cheltuielile cu aproape 120.000 lei pe luna. CSM a luat măsura ca jucătorii sa locuiască câte doi intr-un apartament pentru reducerea cheltuielilor.
Totodată, Stoichiciu le-a explicat consilierilor PNL impactul imediat al deciziei lor de a nu vota proiectul.
„Cine a greșit va trebui să plătească. Însă în momentul de față avem sportivi neplătiți de două luni. Votul dumneavoastră, dacă va fi negativ, înseamnă blocarea activității clubului. Jucătorii au depus deja memorii prin care anunţă că vor să rezilieze contractele. Vă aduc la cunoștință că putem pierde sportivi, desfințăm echipa de handbal masculin și va trebui si să îi plătim cu penalități. Fac un apel la dumneavoastră să nu pedepsiți oamenii onești care lucrează în CSM, acești bani înseamnă pâinea lor. Vă promit o transparență totală a activității clubului. Nu vrem să se mai ajungă într-o situația așa cum e cea de acum. Prin votul dumneavoastră aveți posibilitatea să decideți viitorul acestor oameni ", a declarat directorul CSM în fața consilierilor locali.
În ciuda explicațiilor, proiectul privind rectificarea bugetului CSM nu a fost aprobat, liberalii votând împotrivă.
După votul din Consiliul Local, PSD Ploiești a publicat un comunicat extrem de critic la adresa liberalilor, pe care îi acuză că nu susțin sportul.
Iată textul dat publicității:
Astăzi, în cadrul ședinței de consiliu local, aleșii PNL au respins proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri al Clubului Sportiv Municipal.
Ploieștenii trebuie sa știe ca aprobarea acestui proiect ar fi permis remunerația sportivilor, antrenorilor și tehnicienilor care aduc prestigiu și mândrie municipiului nostru prin performanțele demne de laudă ale echipelor de handbal masculin și feminin reprezentative pentru CSM Ploiesti, după 3 luni în care aceștia nu au primit salariul cuvenit.
În ciuda apelului nostru la etică și normalitate, consilierii PNL au ignorat măsurile implementate de economisire anuală de aproximativ 12 milioane de lei, pe care noua conducere a CSM le-a prezentat, considerând, într-un mod politicianist, că situația dezastruoasă trebuie sa continue.
Liberalii, la rândul lor, au trimis un comunicat de presă în care își explică decizia luată în CL Ploiești:
