Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

volosevici conferinta 19 ian 2016Candidatul PNL la Primăria Ploiești, senatorul Andrei Volosevici, a făcut un apel public către reprezentanții tuturor partidelor politice care compun Consiliul Local Ploiești pentru urgentarea definitivării proiectului de buget pe 2016, punerea acestuia în dezbatere și votarea în forul legislativ ploieștean, astfel încât toate proiectele finanțate din fonduri europene să fie finalizate până la 1 iulie 2016.

Municipalitatea ploieșteană nu a reușit să termine la termen lucrările cofinanțate din fonduri europene, fapt pentru care, după 31 decembrie 2015, acestea trebuie achitate din fonduri proprii. Condiția UE este ca lucrările să fie finalizate și achitate până la data de 1 iulie 2016, altfel Municipiul Ploiești va returna integral fondurile europene primite pentru proiecte, ceea ce ar duce orașul într-o situație falimentară.

„Trebuie să avem un buget sustenabil, în așa fel încât să nu mai pățim ce am păți anul trecut, și anume rectificări negative majore. Sper ca actuala administrație locală își va face repede temele și ne va arăta sursele din care se va compune noul buget, inclusiv sursele legate de acoperirea banilor necesari pentru finalizarea lucrărilor până la 1 iulie 2016. Intuiția îmi spune că va fi vorba despre accesarea unui nou credit, context în care procedura implică o întârziere de asumare și aprobare a noului buget.

Pentru că întâi trebuie identificată sursa de finanțarea, banca de unde se iau banii, șamd. Dacă nu au suma necesară, sursa de finanțare, nu pot pune bugetul pe site pentru a fi consultat public – toate aceste lucruri înseamnă întârzieri care în mod clar ar fi trebuit evitate, pentru că acest lucru înseamnă a da drumul la implementarea proiectelor. Nu am dorința de a intra în polemici, de a arăta cu degetul în oameni. Anul acesta electoral este agitat, ne batem pentru Primăria Ploiești, însă haideți în primul rând să mai existe și după 1 iunie 2016. Pe cale de consecință, cred că toate partidele politice sunt interesate să rezolve această problemă", a declarat senatorul Andrei Volosevici.

.be" target="_self">VIDEO INTERVIU INTEGRAL AICI

{avsplayer videoid=75 width=690 height=400}

Back To Top