Bogdan Toader (Foto), președintele PSD Prahova, va fi nominalizat din partea coaliției PSD-ALDE pentru președinția Consiliului Județean Prahova, urmând ca un vicepreședinte să fie nominalizat din rândul membrilor ALDE, numele vehiculat fiind Vasile Pătrașcu.
„În urma negocierilor, am ajuns la o înțelegere cu colegii de alianță de la ALDE, care va fi concretizată printr-un protocol", a declarat Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.
Potrivit protocolului, la Ploiești viceprimarii propuși de PSD și ALDE vor fi Cristian Ganea, respectiv George Pană.