Miercuri, a avut loc o ședință la Primăria Ploiești având ca temă situația de la pasajul suprateran de lângă Gara de Vest. După întâlnirea dintre reprezentanții Primăriei Ploiești, constructor, proiectanți și dirigintele de șantier, Adrian Dobre, noul primar al municipiului, a declarat că nimeni nu își asumă soluția tehnică de la pasajul Gării de Vest și nici faptul că grinzile au fost modificate.
„Nu au existat răspunsuri clare din partea constructorului, a proiectanților și a dirigintelui de șantier după problemele pe care le-am descoperit la vizita pe șantier de joia trecută. Vom face adrese către aceste societăți pentru a primi în scris răspunsul lor, după care vom vedea care sunt pașii următori. În acest moment nu se poate lua o decizie clară de sistare a acestor lucrări. Nu s-a putut stabili dacă există un nou proiect cu acele modificări pe care le-am sesizat, care să fie avizat – verificat, nu există o dispoziție de șantier care să fi dus la modificarea respectivă – am aflat astăzi. În urma documentelor pe care le vom primi de la constructor și proiectant vom lua o decizie", a declarat primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre.
Lucrările la pasajul de la Gara de Vest au fost prelungite până în iunie 2017, după ce Primăria Ploiești a ratat termenul de finalizare al lucrării prevăzut în contractul de finanțare cu Uniunea Europeană. Noul primar al Ploieștiului a declarat, după o inspecție pe șantier efectuată săptămâna trecută, că firma care construiește pasajul suprateran a modificat soluția tehnică din proiectul inițial.