Bogdan Toader, președintele CJ Prahova, a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook prin intermediul căruia își prezintă concluziile în urma participării la dezbaterea organizată joi de către actualitateaprahoveana.ro, observatorulph.ro și ph-online.ro în cadrul campaniei „Sănătatea Prahovei - timpul pentru restart!"
Citește și: #Sănătatea Prahovei – timpul pentru restart. Ce s-a discutat la prima dezbatere
Postarea integrală:
În premieră, la Ploiești, dezbaterea „Sănătatea Prahovei - timpul pentru restart!" a avut loc, astăzi, în cadrul Consiliului Județean Prahova.
Felicit inițiatorii pentru obiectivul realizat de a aduce la aceeași masă de discuție cei mai importanți factori decizionali în domeniu: managerii spitalelor și reprezentanți ai sistemului de sănătate împreună cu parlamentarii prahoveni, primarul și viceprimarul municipiului Ploiești, aleșii locali și județeni, a căror activitate trebuie să fie, constant, axată pe implementarea celor mai bune soluții!
Primul rezultat al acestui eveniment, organizat la inițiativa publicațiilor actualitateaprahoveana.ro, ph-online.ro și observatorulph.ro, este constituirea grupului de lucru pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare din județul Prahova. Urmează o a doua întâlnire la care vor participa medici ai spitalelor din județ, a căror contribuție este foarte necesară.
Sursa: Facebook/Bogdan Toader