Locatarii din blocurile cu bulină vor fi evacuați silit dacă va fi nevoie, anunță profit.ro.
Locatarii sunt obligați să-i lase pe specialiștii de la primărie să efectueze măsurătorile, în caz contrar aceștia urmând să intre oricum, prin ordonanță judecătorească.
Din momentul în care este decisă reabilitarea blocului respectiv, poiectul permite primarilor să semneze decizia de evacuare temporară a unui locatar dintr-un bloc încadrat în clasa I de risc seismic pe perioada execuției lucrărilor de intervenție, după ce acel locatar a fost notificat și renotificat, dar nu a eliberat în termen locuința.
Decizia de evacuare va avea caracter executoriu de la data ofertei unei locuințe de necesitate pentru cazare temporară pe perioada execuției lucrărilor de intervenție și va putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. Locatarul în cauză va fi obligat să se mute într-o locuință de necesitate pusă la dispoziție de primărie, banii pentru mutare și plata chiriei urmând să fie alocați din bugetul local. Practic, locatarii mutați vor achita costul întreținerii noii locuințe, nu și chiria, notează sursa citată.
Potrivit Telegrama, în Ploiești sunt aproape 29 de blocuri încadrate în clasa I de risc seismic și alte 22 încadrate în clasa a II-a.
Probleme sunt și la Câmpina, Boldești, Urlați, Văleni și Mizil.
![]() |
![]() |

