Primăria Ploiești ia în calcul o nouă locație pentru construirea viitorului spital municipal pe care până acum l-ar fi vrut în curtea fostei unități militare de pe str. Torcători.
Primarul Adrian Dobre, cel care a avansat proiectul unui spital municipal nou, în campania electorală de la localele de anul trecut, a anunțat, joi, un nou amplasament pentru realizarea acestui obiectiv. Este vorba despre un teren aflat în nordul municipiului, lângă Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a cărui situație juridică este deja verificată. "Va trebui să adoptăm un proiect de hotărâre în Consiliul Local, pentru zona în care trebuie să realizăm acest spital, pentru a putea intra în faza studiului de fezabilitate. Din punct de vedere al suprafeţei este generoasă, iar acum studiem posibilitatea realizării căilor de acces. Acolo există o pepinieră a municipiului de aproximativ 1,3 hectare şi mai este un teren de 3,5 hectare", a declarat primarul Ploieştiului, Adrian Dobre.
Valoarea investiţiei ar urma să ajungă la aproximativ 50 de milioane de euro. Noua unitate va avea peste 500 de paturi și, conform proiectului propus de Dobre, ar urma să reunească actualul Spital Municipal (Schuller) și Spitalul de Pediatrie.