Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Veste bună pentru autorităţile ploieştene! Primăria a câştigat litigiul cu Ministerul Dezvoltării, care a fost obligat de instanţă să achite aproape 18 milioane de lei, reprezentând finanţarea pentru proiectul noii staţii de epurare din municipiu, proiect la care, tocmai din lipsa banilor, lucrările sunt sistate de aproape patru ani. Finalizarea acestui litigiu nu garantează, însă, şi reluarea lucrărilor.

Înainte de sistare, gradul de execuţie ajunsese la aproximativ 85%, iar la noua staţie de epurare din Ploieşti fuseseră montate şi mai multe componente şi utilaje. Din cauza duratei mari în care acestea au "zăcut" neutilizate, autorităţile se tem că multe dintre utilaje s-au şi defectat, înainte să fi fost folosite măcar o dată. Pentru a stabili ce mai e bun din lucrările efectuate până acum, Primăria Ploieşti a comandat o expertiză, însă n-a reuşit să găsească ofertanţi, în ciuda unor încercări repetate.

"Vom relansa licitaţia pentru expertiza tehnică, probabil vom majora considerabil suma alocată, pentru că până acum cred că am avut şase licitaţii şi nu s-a prezentat niciun ofertant. Această expertiză ne va spune ce lucrări mai sunt necesare. În teorie, stadiul lucrărilor a ajuns la 85%. Aşteptăm să fie redactată motivarea hotărârii judecătoreşti şi să ajungă documentele la Ministerul Dezvoltării. Dacă lucrarea ar fi fost conservată, probabil că ar fi ajuns această sumă pe care o avem de primit. În privinţa construcţiei propriu-zise nu avem motive de îngrijorare, sunt nişte betoane până la urmă, n-ar avea ce să se degradeze. Problema este la aparatură. Nu ştim ce mai e utilizabil”, a explicat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.

Pentru că noua staţie de epurare nu e gata, iar cea veche nu mai întruneşte condiţiile de mediu în vigoare, Primăria Ploieşti este penalizată de către Apele Române, fiind nevoită să achite, lunar, sume între 50 şi 100 de mii de lei.

Back To Top