Conducerea Primăriei Ploieşti a confirmat, astăzi, faptul că directorul Clubului Sportiv Municipal, Cezar Stoichiciu, şi-a încetat activitatea. Acesta fusese încadrat pe postul de consilier personal al primarului Ploieştiului şi detaşat ca director al CSM, autorităţile precizând că zilele acestea, după mai multe prelungiri, a expirat detaşarea, care nu mai putea fi prelungită din nou. Ca urmare, primarul a decis să aducă un nou consilier personal, care, la fel ca Stoichiciu, urmează să fie detaşat la CSM.
Este vorba despre Silviu Crângaşu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova. Practic, AJF-ul este afiliat la Federaţia Română de Fotbal, ocupându-se de coordonarea acestui sport la nivelul judeţean, în Superliga Prahova (al patrulea eşalon în ţară), Liga A şi Liga B.
Crângaşu, care are o mare experienţă în domeniul sportului, urmează să se ocupe de coordonarea acestui sector de activitate la nivelul administraţiei ploieştene.
Numirea vine în condiţiile în care fratele său, Decu, lucra deja la Clubul Sportiv Municipal, ocupând postul de director adjunct, autorităţile ploieştene explicând că nu se pune problema unei incompatibilităţi.