Poliţia Locală Ploieşti s-a înscris în programul Rabla, derulat de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, cu intenţia de a trimite la fier vechi trei dintre cele mai vechi autospeciale din parcul auto al instituţiei şi de a le înlocui cu unele noi.
Dosarul a fost acceptat, anunţă reprezentanţii instituţiei, care acum urmează să caseze cele trei maşini, care se află din 2006 în curtea Poliţiei Locale Ploieşti şi au parcurs între 350.000 şi 400.000 de kilometri fiecare, ajungând în prezent într-un stadiu avansat de degradare, în care este mult mai rentabil să fie înlocuite decât să se mai "bage" bani în reparaţii. Pentru fiecare în parte, prin programul Rabla se oferă un voucher de 6.500 de lei, care poate fi utilizat la cumpărarea unui autoturism nou.
Pe lângă aceste sume, în bugetul Poliţiei Locale a mai fost aprobată suma de 210.000 de lei, ceea ce înseamnă că, pentru achiziţia a trei maşini noi, instituţia va avea la dispoziţie, în medie, 76.500 de lei de vehicul, echivalentul a peste 16.500 de euro.