Conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache și-a lansat miercuri, 20 septembrie 2017, lucrarea "Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, comentată și adnotată", ediția a II-a revizuită, completată și adăugită. În cadrul evenimentului desfășurat în incinta Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga" a luat cuvântul Prof. Univ. dr. Verginia Vedinaș - Universitatea din București, președintele Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu", care a susținut prezentarea lucrării, în fața unei audiențe numeroase compusă din cadre didactice, primari, viceprimari, consilieri locali, avocați, reprezentanți ai unor entități economice locale și funcționari publici.
Volumul este o ediție revizuită și adăugită, apărută la Editura Universitară din București, cartea venind în completarea lucrării publicate în anul 2015, o analiză în detaliu a prevederilor Legii administrației publice locale și, totodată, o colecție de propuneri pentru îmbunătățirea actului normativ de care depinde buna funcționare a administrației publice locale.
Noua lucrare are 536 pagini, fiind actualizată și completata cu jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, incluzând și o scurtă analiză a proiectului Codului administrativ.
„Părinții mei m-au învățat să stau alături de oameni foarte bine pregătiți și să preiau din experiența acestora. Un astfel de om este Doamna Prof.univ.dr. Verginia Vedinas, Președinte al Institutului de Științe Administrative "Paul Negulescu", care mi-a fost alaturi atât pe parcursul realizării celei de-a doua ediții a lucrării "Legea nr.215/2001 a administrației publice locale comentată si adnotată", cât și astazi, la lansarea acestei lucrări. Doresc să îi mulțumesc si pe această cale pentru încredere și sprijin. Totodată, mulțumirile mele se îndreaptă și către ceilalți participanți (cadre didactice, primari, viceprimari, consilieri locali, avocați, reprezentanți ai unor entități economice locale, funcționari publici), pe care îi asigur de întreaga mea considerație!", a susținut Conf. Univ. dr. Mihai Apostolache într-un mesaj publicat imediat după eveniment pe contul personal de Facebook.