Consiliul Judeţean Prahova pregăteşte două proiecte de anvergură, cu şanse mari de a obţine finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană, pentru modernizarea a patru drumuri care asigură legătura cu judeţele învecinate. Pentru realizarea unor lărgiri, piste de biciclete sau extinderi ale sistemului de iluminat public, autorităţile intenţionează să facă şi exproprieri, pe mai bine de 20 de hectare, procedură pentru care a lansat în această săptămână o nouă licitaţie, după ce prima s-a încheiat fără succes.
Administratorul public al judeţului Prahova, Fabioara Ionescu, a declarat că la prima procedură de selecţie, organizată pentru contractarea de servicii juridice în vederea exproprierii, nu s-a prezentat niciun ofertant, aceasta precizând că instituţia a lansat o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii.
Pentru acest contract de servicii şi asistenţă juridică, autorităţile prahovene alocă aproape 320.000 de lei. Despăgubirile propriu-zise pentru preluarea terenurilor aflate în proprietate privată sunt erstimate la o valoare totală de circa 7 milioane de lei, au mai anunţat reprezentanţii CJ Prahova, care spun că aceste suprafeţe sunt necesare pentru implementarea proiectelor europene, care au o valoare cumulată de aproape 47 de milioane de euro şi vizează modernizarea drumurilor judeţene 720, 100C, 102D şi 102K.