Primăria Ploieşti vrea să interzică accesul tuturor căruţelor pe drumurile publice, proiectul anunţat de mai multă vreme de Adrian Dobre fiind publicat zilele trecute pe pagina de internet a instituţiei. Documentul, care va sta 30 de zile lucrătoare în dezbatere publică, propune interzicerea totală a căruţelor, dar şi interzicerea transportului de deşeuri cu ajutorul unor vehicule trase sau împinse cu mâna ori cu tracţiune animală. Dacă propunerea va fi aprobată de Consiliul Local în forma actuală, persoanele depistate în aceste situaţii pot primi amenzi contravenţionale, la care se adaugă confiscarea atelajelor respective, care vor mai putea fi recuperate doar după achitarea unor taxe aferente transportului şi depozitării.
Amenzile contravenţionale propuse, aplicabile de Poliţia Locală Ploieşti, sunt între 500 şi 1.000 de lei pentru căruţaşii prinşi pe drumuri, respectiv între 1.000 şi 1.500 în cazul în care căruţele sau căruţurile sunt utilizate la transportul de deşeuri. La acestea se adaugă şi măsura suplimentară a vehiculelor folosite la comiterea contravenţiilor.
"Vehiculele cu tracţiune animală, precum şi cele trase sau împinse cu mâna pentru care s-a dispus măsura tehnico - administrativă de ridicare (indisponibilizare temporară) vor fi transportate de platforma aparţinând S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL și depozitate în str. Mircea cel Bătrân, nr. 81 sau str. Ghighiului nr.9 situat în spatele Hipodromului Ploiești, locații aflate în concesiunea S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL", se mai specifică în proiectul de hotărâre publicat de Primărie, în care se arată că proprietarii au la dispoziţie 10 zile lucrătoare pentru a le revendica. După acest termen, cele nerevendicate vor fi valorificate sau, dacă nu se reuşeşte acest lucru, vor fi distruse.
Odată sancţionaţi, proprietarii rămân fără atelaje, dar au dreptul să plece acasă cu animalele. Dacă refuză acest lucru, caii pot fi preluaţi, de asemenea, de autorităţi, şi duşi la Parcul Bucov, de unde pot fi revendicaţi în aceleaşi condiţii, după achitarea taxelor pentru transport şi cazare.