Începând de vineri, 20 iulie și până marți, 31 iulie 2018, în Ploiești se efectuează servicii de dezinsecție pe suprafața domeniului public, în baza Acordului Cadru încheiat între Primărie și S.C. CORAL IMPEX S.R.L.
Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății, cu acordul beneficiarului, și nu sunt periculoase pentru sănătatea populației, informează reprezentanții Coral Impex, într-un comunicat de presă.
”Produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătății și fac parte din grupele cu toxicitate scăzută. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 si cu recomandările Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino, privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar”, a declarat Alexandru Badea, administratorul firmei Coral.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecție va fi prelungită.
"Compania își cere scuze pentru disconfortul creat locuitorilor, însă astfel de acțiuni sunt necesare pentru combaterea insectelor dăunătoare", mai precizează sursa citată.