Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a semnat, vineri, o dispoziție prin care stabilește programul după care vor fi recuperate, de către angajații instituției, zilele libere acordate de Guvern pe 24 și 31 decembrie.
Deși se vor bucura de două minivacanțe de câte cinci zile, în aceste două săptămâni, angajații Primăriei Ploiești vor trebui să stea mai mult la serviciu, în zilele lucrătoare, în luna ianuarie.
Conform dispoziției date de primarul Adrian Dobre, zilele libere acordate suplimentare de Guvern față de cele prevăzute de Codul muncii, adică cele de 24și 31 decembrie, vot fi recuperate astfel, la nivelul instituției:
> 7 - 10 ianuarie: prelungirea programului cu o oră (16.30 - 17.30)
> 11 ianuarie: prelungirea programului cu 2,5 ore (14.00 - 16.30)
> 14 - 17 ianuarie: prelungirea programului cu o oră (16.30 - 17.30)
> 18 ianuarie: prelungirea programului cu 2,5 ore (14.00 - 16.30)
> 21 - 23 ianuarie: prelungirea programului cu o oră (16.30 - 17.30)
Aceeași dispoziție mai prevede, însă, că angajații Primăriei Ploiești mai au posibilitatea să recupereze zilele libere cu zile de concediu aferente anului 2018 sau anului 2019, pe bază de solicitări scrise.