Aparatura e foarte veche şi foarte greu se găsesc piese de schimb. Este explicaţia autorităţilor ploieştene pentru blocajele apărute în ultima vreme în sistemul de semaforizare din mai multe intersecţii şi pentru faptul că avariile sunt remediate în intervale de ordinul zilelor.
Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, a vorbit vineri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul instituţiei, despre situaţia sistemului de semaforizare, spunând că în multe intersecţii sistemele de semaforizare sunt învechite. "Probabil pe anul acesta vom încerca să aducem sistemul la o calitate mai bună", a completat viceprimarul, amintind că există în lucru un proiect pentru modernizarea semaforizării în 13 intersecţii şi 5 treceri de pietoni şi dând de înţeles că, în plus faţă de acest contract început în 2018, pe lista de modernizări ar mai putea să intre pe viitor, în funcţie de bugetul disponibil, şi alte zone. Până acum, din cele 18 prinse în program, mai rămân de efectuat lucrări la 10, a mai precizat vicele.
Acesta a amintit şi despre planurile mai vechi pentru crearea unui centru de comandă în curtea Poliţiei Locale de unde să fie monitorizate şi intersecţiile importante.