Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de miercuri, conferirea titlului de cetăţean de onoare, post-mortem, aviatorului Mircea T. Bădulescu, în semn de recunoştinţă faţă de activitatea acestuia în cel de-al Doilea Război Mondial, când a comandat unele dintre cele mai îndrăzneţe misiuni aeriene ale conflagraţiei.

Originar din Buzău şi stabilit în Ploieşti, Mircea T. Bădulescu (1917-1967) s-a remarcat îl al Doilea Război Mondial, el fiind decorat cu cel mai mare ordin aeronautic, Virtutea Aeronautică, clasa comandor, ordin pe care l-au mai primit doar doi aviatori piloți de vânătoare, şi decorat de Regele Mihai cu Ordinul „Mihai Viteazul” cu spade, potrivit istoricilor. După ce-a ieşit din armată, el şi-a continuat activitatea în agricultură, până la un tragic accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată, în vara anului 1967.

Fiul lui Mircea T. Bădulescu (foto) a participat la şedinţa Consiliului Local Ploieşti din această săptămână, vorbind despre reuşitele tatălui său şi mulţumindu-le aleşilor locali pentru oferirea acestei distincţii.

În timpul şedinţei au existat şi dezbateri cu privire la criteriile pentru acordarea unei asemenea distincţii, consilierul Florin Sicoie avertizând că decizia de a conferi aceste titluri post-mortem, remarcată şi în cazul lui Ion Luca Caragiale, poate crea un precedent interesant, alesul local remarcând că sunt foarte mulţi renumiţi ploieşteni trecuţi în nefiinţă care nu au primit acest titlu, în frunte cu Nichita Stănescu.

Back To Top