Şcoala Gimnazială "Nicolae Titulescu" din Ploieşti, situată pe strada Popa Farcaş, urmează să intre în programul derulat de Compania Naţională de Investiţii pentru construirea de săli de sport.
Pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local Ploieşti e propus un proiect de hotărâre prin care terenul aferent acesteui obiectiv de investiţii urmează să fie transmis către CNI.
Conform protocolului, compania din subordinea Ministerului Dezvoltării urmează să deruleze, din surse proprii, investiţia pentru construirea noii săli de educaţie fizică, urmând ca, la final, obiectivul să îi revină Primăriei. De asemenea, municipalitatea şi-a ausmat obligaţia să asigure toate utilităţile, să asigure spaţiile pentru amenajarea de şantier şi depozitarea materialelor de construcţii pe durata lucrărilor şi ulterior să întreţinp noua clădire şi să-i păstreze destinaţia cel puţin 15 ani.