Iniţiatorii proiectului de hotărâre pentru achiziţia fostei baze sportive a rafinăriei Petrotel-Lukoil anunţă că acesta urmează să intre, pentru a treia oară, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Ploieşti. Aceştia au prezentat şi un plan de modernizare, anunţând că în această zonă ar putea fi amenajat un teren de fotbal la dimensiuni competiţionale, o pistă de atletism şi mai multe terenuri de handbal, baschet şi volei.
Proiectul în discuţie propune cumpărarea bazei sportive, cu 150.000 de euro, preţ considerat la jumătate faţă de valoarea de piaţă şi de valoarea de la care pornise negocierea, purtată de o comisie specială desemnată de forul legislativ local. Intrat spre finalul anului trecut în dezbaterea Consiliului Local Ploieşti, proiectul a fost respins, în condiţiile în care consilierii PNL nu l-au aprobat, iar pentru validarea lui era nevoie de voturile favorabile de la două treimi din numărul total de consilieri. La a doua strigare, în sală n-au mai rămas suficienţi consilieri, iar proiectul a fost, automat, amânat din lipsă de cvorum. La finalul lunii, proiectul ar urma să apară din nou în dezbatere, anunţă iniţiatorii.
Aceştia au realizat şi o prezentare grafică, arătând că baza sportivă poate găzdui un teren de fotbal, cu o tribună, o pistă de atletism în jurul suprafeţei de joc, cu spaţii şi pentru aruncarea greutăţilor, plus două terenuri de baschet, două de volei şi unul de handbal.