Categorie: Administraţie
vot_parlamentInstitutul pentru Politici Publice (IPP) anunţă, printr-un comunicat remis presei, drept salutară decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de a-i sancţiona pe cei opt deputaţi care, în diferite şedinţe de plen din 2011, au votat atât cu cartelele proprii cât şi cu cele ale unor colegi - deputaţi.

Această decizie a fost luată în urma unei sesizării din 18 noiembrie 2011 depusă de către Institutul pentru Politici Publice, dezbătută în şedinţa Comisiei Juridice din 29 noiembrie 2011 - care a exprimat un punct de vedere favorabil sancţionării deputaţilor - şi ulterior susţinută în şedinţa Biroului Permanent din 22 decembrie 2011. Pe tot parcursul anului 2011, Institutul a dus o campanie susţinută la nivelul liderilor de grup şi ai membrilor Biroului Permanent pentru ca aceştia să îşi asume stoparea deputaţilor – „pianişti".

„Având în vedere că este pentru prima oară când se aplică o astfel de sancţiune în Parlament, interzicerea participării cu doar o zi la lucrările Camerei Deputaţilor, dintr-un maxim de 15, poate fi considerată un prim pas în stoparea acestui fenomen grav. Pe de altă parte, având în vedere că pentru o faptă de o gravitate similară: votarea de mai multe ori la alegerile parlamentare, 32 de persoane se află în detenţie ispășind pedepse pentru astfel de fapte, sancţiunile actualului Regulament sunt total neadecvate. De aceea, reamintim că IPP a elaborat o propunere legislativă prin care votul multiplu în Parlament să fie sancţionat cu aceleaşi sancţiuni aplicabile în prezent cetăţenilor care votează de mai multe ori la alegeri".

IPP cere public liderilor partidelor parlamentare precum şi liderilor de grupuri parlamentare să confirme susţinerea faţă de această iniţiativă legislativă. Astfel, Institutul va contacta toţi liderii partidelor parlamentare, care sunt şi parlamentari, pentru a prelua această importantă iniţiativă legislativă şi a o depune chiar de la începutul următoarei sesiuni parlamentare.

Back To Top