Au început să sosească la Prefectura Prahova informările oficiale din partea instanţelor privind validarea rezultatelor de la alegerile locale. La trei săptămâni după scrutinul din 27 septembrie, prefectul urmează să semneze începând de luni ordinele pentru convocarea consiliilor locale, iar primele şedinţe se vor putea ţine de miercuri încolo inclusiv.
În timp ce în alte judeţe noii aleşi locali şi-au intrat deja în pâine, în Prahova lucrurile durează ceva mai mult, posibil şi din cauza aglomerării instanţelor. Primele comunicări oficiale au sosit abia acum. Potrivit unor surse din instituţie, prefectul Cristian Ionescu va semna luni primele ordine pentru convocarea noilor consilii locale.
Conform legii, consiliile, după alegeri şi validarea instanţei, sunt convocate prin ordin de prefect, iar prefectul sau un reprezentant al instituţiei desemnat de acesta trebuie să asiste la prima şedinţă. Tot atunci depun jurământul noii consilieri, iar primarii aleşi, la rândul lor, depun jurământul în faţa consiliilor locale proaspăt constituite, ceea ce echivalează cu începerea oficială a mandatelor. Aceeaşi formulă este valabilă şi în cazul consiliilor judeţene.