Noii viceprimari ai municipiului Ploieşti, aleşi vineri, şi-au preluat de luni atribuţiile, conform unor dispoziţii semnate de primarul Andrei Volosevici. Acesta a repartizat o parte din atribuţiile de coordonare şi către noul administrator public al municipiului.
Conform dispoziţiei, viceprimarul Dan Nicodim va coordona SGU, Hale şi Pieţe, Clubul Sportiv Municipal, Administraţia Parcului "Constantin Stere", Parcul Municipal Vest, Teatrul "Toma Caragiu" şi Filarmonica "Paul Constantinescu", plus direcţiile interne de Patrimoniu şi Relaţii Internaţionale.
Celălalt viceprimar, Magdalena Trofin, se va ocupa de Casa de Cultură "I.L. Caragiale", Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor, Centrul Creşe, Spitalul Municipal, Spitalul de Pediatrie şi va coordona Direcţia Economică din cadrul Primăriei Ploieşti.
Simona Albu, administratorul public al Ploieştiului, va coordona activitatea de la TCE, Regia de Servicii Publice, Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, Direcţia Juridică, Direcţia Tehnic-Investiţii, Direcţia de Comunicare şi Serviciul Informatică şi se va ocupa şi de semnarea adeverinţelor pentru salariaţi.