Locuitorii cartierului din Mitică Apostol convoacă autoritățile locale și județene la o întâlnire privind soluțiile pentru numeroasele probleme cu care se confruntă această zonă a Ploieștiului de ani buni.
Asociația care-i reprezintă pe ploieștenii din Mitică Apostol a trecut în revistă, în scrisoarea deschisă, problemele cu care se confruntă această parte a municipiului, făcând trimitere și la tentativele eșuate de a le rezolva, ale administraţiilor anterioare.
"Vă informăm că locuitorii Cartierului Mitică Apostol din Ploiești, reprezentați de Asociația Mitică Apostol Ploiești (AMA), au trimis o scrisoare către autoritățile locale și judeţene și către candidații principalelor partide politice la alegerile parlamentare, scrisoare care semnalează multiplele probleme ale acestui cartier și prin care solicită rezolvări, intervenții administrative și politice, planuri de acțiune ale autorităților pentru a face un cartier funcțional și plăcut de locuit.
Comunitatea locuitorilor și-a arătat astfel hotărârea de a milita în continuare pentru a avea cel puțin aceleași condiții de viață precum ceilalți ploieșteni, dar și disponibilitatea de a discuta și a colabora cu reprezentanții autorităților pentru găsirea soluțiilor cele mai bune, eficiente și rapide pentru cat mai multe din problemele prezentate", este mesajul ploieștenilor reprezentați de Asociația Mitică Apostol Ploiești.



