Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat, miercuri, că a cerut rezilierea contractelor încheiate de Parcul Industrial Brazi cu ECO Burn SRL.

 

"Am cerut Societății Brazi Industrial Parc S.A. să ia toate măsurile prevăzute de lege în vederea rezilierii contractelor încheiate cu ECO Burn SRL.

Nu voi permite ca județul Prahova să mai miroasă a cadavre arse și să fie groapa de gunoi a României. Prea mult timp, cei aproape 350.000 de locuitori din Ploiești și zonele învecinate au fost otrăviți, sufocați de gaze provenite din arderea unor deșeuri periculoase, iar instituțiile locale și centrale au stat cu mâinile în sân. Am datoria să dezamorsez această bombă ecologică, acest atentat la sănătatea oamenilor care este poluarea, și fiți siguri că o voi face", a declarat președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Solicitarea vine după ce președintele CJ a fost informat de către conducerea Parcului Industrial că ECO Burn SRL nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractele semnate cu Brazi Industrial Parc S.A.

Dumitrescu a subliniat că încurajează parcurile industriale din județ să găzduiască "afaceri construite cu respect față de cetățeni și față de mediu, care să aducă plus valoare comunităților în care trăim".

CJ Prahova a reamintit, în contextul solicitării formulate de Iulian Dumitrescu, faptul că incineratorul de deșeuri periculoase, inclusiv medicale, administrat de ECO Burn SRL este amplasat în Parcul Industrial Brazi a fost inaugurat în 2011 și a stârnit indignarea locuitorilor din zonă din cauza presupuselor efecte nocive la adresa sănătății, dar și a mirosurilor emanate, greu de suportat.

Consiliul Județean Prahova este acționar unic la S.C. Brazi Industrial Parc S.A.

Back To Top