Categorie: Administraţie

Conducerea Primăriei Ploieşti analizează serios varianta de încredinţare a activităţilor de realizare a marcajelor şi instalare a indicatoarelor rutiere către o societate privată, după ce Servicii de Gospodărire Urbană s-a ocupat în ultima vreme de acest domeniu, fără retultate notabile. Primarul Andrei Volosevici spune că găsirea unui nou operator ar fi mai eficientă, dar şi mai ieftină pentru municipalitate. "În ritmul actual, o să dureze doi ani să facem marcajele rutiere", mai reclamă edilul.

 

"Îmi este foarte clar că nu funcţionează. Acest serviciu ar putea fi scos din nou la licitaţie, pentru că, din analizele pe care le avem, ar fi mult mai ieftin şi s-ar întâmpla mult mai repede. Am asistat cu toţii cum s-a dat cu trafaletul ca să amenajăm zona centrală pentru 1 Decembrie. Mi se pare inadmisibil. Avem experienţa trecutului, cu modul în care a fost trasat bulevardul. Şi mai avem o chestiune, dacă mergem în ritmul ăsta, probabil că în următorii doi ani de zile reuşim să facem marcajele în Ploieşti. Or nu se poate! Sunt oameni care sesizează, pe bună dreptate, că sunt treceri de pietoni nemarcate. E vorba de siguranţa oamenilor şi aici nu ne jucăm", a declarat primarul Andrei Volosevici.

Primarul a amintit de dungile strâmbe trase pe Bulevardul Independenţei, dar şi de întârzierea în onorarea comenzilor, punctând faptul că realizarea marcajelor, în special la trecerile de pietoni sau în intersecţiile şi giratoriile aglomerate, contribuie decisiv la siguranţa circulaţiei.

Back To Top