Consiliul Judeţean Prahova a aprobat astăzi, fără emoţii sau controverse, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2021 pentru instituţie şi structurile subordonate, cu o valoare totală estimată la aproape 620 de milioane de lei, din care peste 301 milioane incluse în secţiune de dezvoltare.
Aprobat cu mai bine de trei luni şi jumătate scurse din acest an, după ce şi bugetul naţional a apărut relativ târziu, bugetul CJ Prahova pentru 2021 e estimat la o valoare totală de 619,9 milioane de lei, din care aproape 319 milioane sunt dedicate secţiunii de funcţionare şi 301 celei de dezvoltare, din care sunt susţinute proiectele de investiţii derulate direct de Consiliul Judeţean sau de instituţiile subordonate, fie că e vorba despre Spitalul Judeţean şi Maternitatea Ploieşti sau Direcţia de Asistenţă Socială şi muzeele din subordinea administraţiei judeţene. În mare măsură, bugetul pe 2021 este "ajutat" şi de proiecte europene, fiind estimată o încasare de puţin peste 130 de milioane de lei, bani care intră cu destinaţie precisă şi ies cum au intrat, dar care, evident, se înregistrează în buget. Aceşti bani ar urma să sosească, potrivit estimării autorităţilor judeţene, pentru finanţarea lucrărilor în cadrul unor proiecte europene deja contractate. La această sumă se mai adaugă 22,85 milioane de lei aşteptate de la bugetul de stat tot pentru susţinerea proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, plus 36,9 milioane prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. De asemenea, conducerea Consiliului Judeţean nu a ascuns intenţia de a accesa finanţări suplimentare, cu o ţintă foarte ambiţioasă, prin viitorul Program Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat astăzi, într-o şedinţă începută cu un moment de reculegere după decesul recent al fostului consilier judeţean Toma Pinţoiu. Au existat şi câteva amendamente depuse în timpul şedinţei, inclusiv două venite din partea consilierilor PSD şi PPU(SL), vizând includerea în lista de investiţii a unui proiect de amenajare a viitorului acces rutier din autostrada A3 şi a unuia de construire a unei pasarele la ieşirea din Băicoi în DN1, ambele amendamente fiind aprobate fără mari emoţii.