Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de astăzi, noul regulament al alergărilor de trap pe Hipodrom şi calendarul evenimentelor din 2021.
Au existat unele tergiversări şi speculaţii legate de posibile interese ascunse şi tensiuni între principalele asociaţii de crescători implicate în domeniu, însă în cele din urmă noul regulament a ajuns să fie aprobat, după ce a trecut printr-o lungă perioadă de consulturăi, inclusiv cu o dezbatere publică ţinută pe această temă, trecând acum şi peste o cerere de prorogare.
Documentul stabileşte un fond total de premiere în valoare de 100.000 de lei în 2021, care va fi asigurat de CSM Ploieşti din încasările obţinute de pe urma complexului hipic. Odată cu regulamentul a fost aprobat şi calendarul curselor de trap pe Hipodromul Ploieşti, care prevede că prima reuniune hipică din acest an se va ţine în duminică de 9 mai.
La cum stau lucrurile în prezent, e de aşteptat ca primele reuniuni hipice din acest an să se desfăşoare fără spectatori, însă ne rămâne speranţa că o evoluţie favorabilă a situaţiei sanitare va permite în curând o relaxare a restricţiilor.
CALENDARUL CURSELOR
|
9 MAI |
Premiul Europei (Cursă clasa SILVER 4 ani+) |
|
16 MAI |
Premiul Constantin şi Elena (Cursă clasa SILVER, pregătitoare a marelui premiu 4 ani+) |
|
30 MAI |
Premiul Castanilor (Cursă clasa SILVER, pregătitoare a marelui premiu 4 ani+) |
|
13 IUNIE |
Premiul Arcul de Triumf (Cursă clasa SILVER, pregătitoare a marelui premiu 4 ani) Premiul debutanţilor (Cursă clasa SILVER 2 ani) |
|
27 IUNIE |
Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti - “60 de ani” (Cursă clasa SILVER 4 ani+) |
|
11 IULIE |
Marele Premiu Regal al României la Trap (Cursă clasa GOLD 4 ani) Premiul Valea Prahovei (Cursă clasa SILVER 4 ani+) Premiul Juvenil (Cursă clasa SILVER pregătitoare a premiului cailor de 3 ani) |
|
18 IULIE |
Premiul Municipiului Ploieşti (Cursă clasa SILVER deschisă 4 ani+) |
|
1 AUGUST |
Premiul Cantacuzino (Cursă clasa SILVER 3 ani+) |
|
8 AUGUST |
Premiul Take Ionescu (Cursă clasa SILVER pregătitoare a premiului cailor de 3 ani) |
|
22 AUGUST |
Premiul cailor de 3 ani „Regele Ferdinand” (Cursă clasa GOLD 3 ani) Premiul Speranţelor (Cursă clasa SILVER pregătitoare a premiului cailor de 2 ani) |
|
5 SEPTEMBRIE |
Premiul de viitor (Cursă clasa SILVER pregătitoare a premiului cailor de 2 ani) Premiul Pegas (Cursă clasa SILVER pregătitoare a premiului de viteză 4 ani+) |
|
19 SEPTEMBRIE |
Premiul cailor de 2 ani „Regele Carol I” (Cursă clasa GOLD 2 ani) Premiul de viteză (Cursă clasa GOLD 4 ani+) |
|
3 OCTOMBRIE |
Premiul Driverilor „Mircea Ştefănescu” (Cursă clasa SILVER 4 ani+) Premiul Tineretului (Cursă clasa SILVER 2 ani şi 3 ani) |
|
17 OCTOMBRIE |
Premiul Agriculturii (Cursă clasa SILVER 4 ani+) |
|
31 OCTOMBRIE |
Premiul Maraton (Cursă clasa GOLD 4 ani+) |
|
14 NOIEMBRIE |
Premiul Crescătorului (Cursă clasa SILVER 3 ani+) |
|
21 NOIEMBRIE |
Premiul Bucefal (Cursă clasa SILVER 4 ani+) |
|
28 NOIEMBRIE |
Premiul de închidere (Cursă clasa SILVER 4 ani+) |