Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Autorităţile ploieştene au avut astăzi o nouă întâlnire cu suporterii pe tema mărcilor din gama "Petrolul", deşi iniţial invitaţia fusese adresată reprezentanţilor clubului din eşalonul secund care deţin certificatul de identitate sportivă. Membrii galeriei au sugerat scoaterea la licitaţie doar a mărcii "Petrolul Ploieşti", una dintre cele şase deţinute de municipalitate, iar un consilier local a anunţat că va iniţia un proiect de hotărâre în acest sens. Doar că, la scurt timp, au apărut şi critici.

În timpul şedinţei, suporterii veniţi la sediul Primăriei au cerut să fie cesionată doar marca de bază, "Petrolul Ploieşti", argumentând că, din toate cele şase pe care le deţine administraţia locală, aceasta este singura cu adevărat relevantă. Argumentul principal a fost legat, totuşi, de bani, aceştia explicând că o marcă e mai ifetină decât şase şi spunând că, în contextul actual, orice economie e importantă pentru clubul de fotbal. În acelaşi context, suporterii au promis şi că vor demara o strângere de fonduri, pentru a ajuta gruparea să participe la licitaţie. În timpul discuţiilor, consilierul local Alexandru Ştefan, de la Prahova în Acţiune, a anunţat că pregăteşte un proiect de hotărâre pentru organizarea unei licitaţii doar pentru această marcă înregistrată.

Uniunea Suporterilor Petrolişti cere toate cele 6 mărci

În replică, USP a publicat un comunicat în care argumentează că separarea mărcilor ar putea crea un precedent periculos: "Uniunea Suporterilor Petroliști a luat act cu stupoare și cu îngrijorare de opiniile exprimate în ultima vreme în public, atât de către membrii ai ACS Petrolul 52, cât și de către reprezentanți ai singurei asociaţii de suporteri rămasă alaturi de Membrii Fondatori, în interiorul ACS Petrolul 52, cu privire la siglele Petrolul. Cele 6 sigle Petrolul NU POT FI DISOCIATE, ele constituind trepte pe care s-a construit istoria clubului, fiecare din ele fiind asociată cu etape diferite în dezvoltarea și devenirea Petrolului în ceea ce reprezintă el astăzi".

Sub sloganul "Petrolul este unul singur şi aşa trebuie să rămână!", Uniunea Suporterilor Petrolişti adaugă că, pentru a respecta spiritul suporterilor, singurul care asigură și legitimează în acest moment continuitatea echipei și palmaresul acesteia, este extrem de necesar ca cele 6 mărci să intre în folosința unuia și aceluiași utilizator. Valoarea unei mărci este dacă nu nulă, cel puțin diminuată în absența celorlalte cinci, care sunt fațetele aceluiași fenomen, numit Petrolul Ploiești. Mai mult, separarea mărcilor Petrolul și licitarea lor independentă poate crea un risc potențial de apariție simultană a până la 6 echipe Petrolul, toate deținând legitimitate din punct de vedere juridic".

"De aceea licitația pentru cesionarea dreptului de a utiliza mărcile Petrolul nu poate avea loc decât cu cele 6 mărci Petrolul în bloc, nu separat. Totul sau nimic! Nu credem că poate exista cale de mijloc", se încheie comunicatul citat.

Back To Top