Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Marți, Blue Planet și Apa Nova pe ordinea de zi a CL Ploiești
Categorie: Administraţie

Primarul Andrei Volosevici a convocat Consiliul Local Ploiești într-o ședință extraordinară, forul legislativ municipal urmând să voteze două proiecte cu impact major pentru comunitate. Ordinea de zi de marți, 28 decembrie 2021, cuprinde propunerea referitoare la aprobarea noilor tarife pentru activităţile de curățenie căi publice și deszăpezire în municipiul Ploieşti survenite în urma procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare – proiect inițiat de primar, și votul pentru prelungirea duratei contractului de concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare, contract încheiat cu societatea Apa Nova Ploiești. Proiectul este transmis spre avizare comisiei nr 3 - utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului și comisiei nr. 7 - juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații.

Licitație în chinurile facerii

Municipalitatea ploieșteană a prelungit, pentru a doua oară, delegarea serviciului public de salubrizare prin procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru încă patru luni de zile, după ce autoritatea nu a reușit să finalizeze licitație aferentă acestui serviciu public nici după trei luni de la prima încredințare directă către operatorul Blue Planet și la alte 90 de zile de la anunțarea rezilierii vechiului contract cu societatea Rosal.

Scurt istoric: S-a reziliat contractul CCP, nu ADI

Rezilierea contractului pe care municipalitatea îl derula cu Rosal a avut loc după un veritabil război al declarațiilor publice purtat între șeful executivului ploieștean și operatorul de servicii. Momentul conflictului era unul propice: imaginile dezolante din jurul ghenelor/punctelor de colectare deșeuri menajere umpleau spațiul virtual, reclamațiile curgeau, orașul părea o favelă uitată de lume. La acea dată, Rosal presta în Ploiești două contracte: Curățenie căi publice (CCP) și cel referitor la colectarea deșeurilor de la ghene/puncte de colectare (semnat indirect de UAT Ploiești, prin intermediul asocierii cadru tripartite dintre mai multe localități încadrate sectorial, operatorul Rosal și ADI Deșeuri Prahova).

Municipalitatea a transmis notificarea de reziliere către compania Rosal - nu pentru contractul semnat prin ADI – cel care reglementa ridicarea deșeurilor, ci pentru activitatea de Curățenie Căi Publice (CCP). După notificarea de reziliere transmisă operatorului Rosal de către UAT Ploiești, a mai curs un termen de 90 de zile, conform legislaţiei din domeniul serviciilor de utilitate publică, perioadă în care societatea în cauză a continuat să activeze în Ploiești.

Negociere directă. Blue Planet intră în Ploiești pentru 90 de zile

Municipalitatea a lansat o licitaţie pentru desemnarea unui nou operator care să presteze în Ploiești servicii CCP. Procedura nu s-a finalizat în perioada notificării de reziliere de 90 de zile, motiv pentru care Ploieștiul a fost pus în situația de a organiza o procedură de negociere directă, în urma căreia firma Blue Planet Services a fost adusă să lucreze în municipiu pentru o perioadă de trei luni, până când se spera la finalizarea procedurii de licitație care ar fi desemnat un operator CCP pentru o perioadă de 4 ani. Era de aşteptat ca undeva prin toamnă să se încheie licitaţia, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici după scurgerea celor trei luni.

Alte 90 de zile fără licitație finalizată. Încă o încredințare prin negociere directă pentru alte 4 luni

În data de 13 decembrie 2021, consilierii locali ploieșteni au votat pentru o nouă procedură de încredinţare prin negociere directă a contractului pentru curăţenie şi deszăpezire, în condiţiile în care actuala înţelegere cu Blue Planet expiră la finalul anului, iar licitaţia pentru desemnarea unui nou operator nu este finalizată.

Pe ce tarife au lucrat Blue Planet din septembrie până astăzi

După scoaterea Rosal din schema CCP, în data de 20 septembrie 2021, Consiliul Local Ploieşti a aprobat atunci tarifele pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire, care vor fi practicate de operatorul Blue Planet Services timp de trei luni de zile, care a semnat în aceeași zi un contract pentru prestarea acestor servicii pentru trei luni, din septembrie până acum.

Citește și: Consiliul Local Ploiești a votat pentru o nouă negociere directă pentru curăţenia străzilor şi deszăpezire

O analiză comparativă arată că tarifele prestate din septembrie și până la noua încredințare directă de acum erau mai mici, la toate capitolele, decât cele care erau practicate de Rosal în contractul cu Primăria, însă au apărut şi categorii noi de tarife, unele dintre ele cu valori mai mari. De exemplu, unde înainte plătea 318,99 lei pe tonă pentru dezafectarea depozitelor necontrolate, acum Primăria va avea de ales când dă comanda, în funcţie de specific, între trei servicii noi, mai precis încărcat manual şi transportat deşeuri stradale, încărcat manual şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public şi respectiv încărcat mecanizat şi transportat deşeuri abandonate pe domeniul public, cu valori între 522,32 şi 545,13 lei pe tonă, toate fiind preţuri fără TVA.

Alte tarife noi sunt cele pentru măturatul mecanizat al trotuarelor şi platourilor pavate sau asfaltate - 14,80 lei la mia de metri pătraţi şi pentru spălatul acestor zone şi al mobilierului stradal şi parcărilor - 33,94 lei. Sunt şi tarife care au fost comasate, de exemplu cel de 55,30 lei pe tonă pentru încărcatul şi transportul zăpezii şi cel de 17,57 lei pentru gheaţă au fost prinse acum într-un singur tarif, de 53,17 lei, pentru zăpadă şi gheaţă.

Apa Nova: contract din 2000. Se dorește prelungirea până în 2035

Consilierii municipali ploieșteni urmează să își exprime votul și pentru prelungirea duratei contractului de concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în Municipiul Ploiești, contract încheiat cu societatea APA NOVA PLOIEȘTI S.R.L. în anul 2010. Potrivit proiectului care va fi supus la vot, valabilitatea contractului ar urma să fie prelungită cu încă 10 ani, până în 2035.

În ultima perioadă au existat runde de întâlniri în cadrul comisiilor de negociere pentru redactarea acordului de prelungire care să cuprindă clauzele obligatorii asumate de către părți. Dintre acestea, punctul cel mai sensibil ar fi cel reprezentat de stația de epurare – proiect neterminat, aflat însă în mijlocul unui litigiu juridic survenit între municipalitate și compania care a derulat lucrările nefinalizate la acest moment. Subiectul ar fi generat dezbateri aprinse în administrație, în acest moment existând două opinii legate de continuarea proiectului: preluarea în noul contract negociat cu Apa Nova după soluționarea litigiului în favoarea municipalității sau, în cazul unui eșec în instanțe, definitivarea proiectului început acum 10 ani de către același contractor sau cu o altă companie care ar urma să fie identificată printr-o procedură legală de selecție.

În cadrul negocierilor care au stat la baza viitorului contract, Apa Nova își asumă investiții în modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare și de extindere a acestora în cartierul Mitică Apostol și în alte zone din municipiul care depășesc suma de 30 de milioane de euro. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Back To Top